...Am vazut lumina zilei in comuna Salva, judetul Bistrita-Nasaud, pe Valea Somesului si a Salautei, intr-o casa mare. Ce sa va spun despre parintii mei?! Amandoi sunt tarani. Tata a mai lucrat pe ici, pe colo, ca vanzator, la cooperativa sau paznic de slipere la strec (pazea traversele de cale ferata). Acum e pensionar. Anul asta implineste 94 de ani. Mama este cu zece ani mai tanara. Amandoi traiesc si ma rog la Dumnezeu sa le dea sanatate.Comuna copilariei mele a fost un loc de basm. Spun "a fost", pentru ca totul s-a modernizat acum, sunt multe case cu etaj. Doar putine case au ramas cu tarnat (pridvor). Ma doare sufletul, ca nu mai e nici macar locul unde mergeam la pasune, cu vacile si cu oile. Nu pot uita cararile si dealurile copilariei mele. Am incercat sa le gasesc, dar nu mai sunt, au ramas doar in amintire! Cu toate astea, spiritul Nasaudului, spiritul liber al fostilor graniceri de pe Somes, iradiaza in toata fiinta mea.
Am avut o copilarie tare frumoasa. Impreuna cu fratii mei mergeam la fan si la capaluit (la sapa)! Tocmai seara, pe luna, ne intorceam de la camp. Ne placea sa ne cocotam pe caruta, sus de tot, pe fan. E drept, din cand in cand mai dadeam intr-o groapa si saream cat colo, dar era tare frumos!
Vara, dormeam in podul cu fan proaspat - aveam o sura mare cu grajduri, aveam sapte bivoli, o vaca si un vitel. Nu eram deloc bogati, dar aproape ne scaldam in lapte! Tin minte ca, pe-nserat, auzeam de pe coasta taranii cantand si fluierand. Si acum imi mai aduc aminte franturi din cantecele lor! Stiti cum ne trezeam dimineata? Veneau gainile sa se oua sub streasina!
Nici nu aveam sase ani cand m-a invatat mama sa torc. Ca eu si fratii mei sa nu stricam canepa cea buna, mama ne dadea calti. Tata tan (bunicul) ne punea sa facem ciorapi. In timp ce lucram, invatam rugaciuni. De atunci stiu "Tatal nostru"!
- Ati crescut cu cantecul; aveti dv. o doina, care spune cam asa: "Mama cand m-o leganat/ Numai de dor mi-o cantat"!
- Sa stiti ca asa este! Am crescut cu cantecul. Si mama, si tata aveau glasuri extraordinare. Multa vreme, tata a cantat si in corul bisericii. Imi aduc aminte cum inganam si eu dupa fetele care cantau pe camp. Fata care era cea mai harnica la capaluit trebuia sa le indemne pe celelalte sa munceasca si s-o urmeze, ea ajungand prima la razvor. Tot ea canta: "Gata-te, postata lata/ Ca te-asteapta cealalta,/ Si mai lunga,/ Si mai lata./ Cat ii soare pe razvoare,/ N-auzi nici o cantatoare./ De cand soarele-asfinteste,/ Toata muta bonaieste" (ingana). Dupa ce se termina de secerat, se face claca si fetele impletesc cununa de grau, care urma sa fie purtata prin sat de o fata mare, peste clop (la noi se poarta palarie si de soare, si de ploaie). Satenii stau ascunsi dupa garduri, cu apa la indemana. Si eu si fratii ne piteam dupa gard si ne distram cand fata cea harnica era stropita cu apa. Stiti de ce se facea asta? Pentru ca graul sa rodeasca la fel de bine si anul urmator. Celelalte fete, care o urmau pe vrednica satului, cantau: "Cine duce cununa/ Multa apa-o capata/ Sacerat-o fetele,/ Holda ca paretele!". La sfarsit, dupa ce se trecea prin fata tuturor gospodariilor, se mergea la casa unde s-a facut claca si se incingea o hora.
Strigaturile Mariutei
- Cum s-a desprins vocea dv. de celelalte, cautandu-si propriul drum?
- Am facut clasele primare in Salva. Invatatoarea a vazut dragostea mea pentru cantec si m-a pus, inca dintr-a doua, sa dirijez corul clasei. Eu ma obisnuisem cu cantecele de scoala pentru ca, in vacanta de dupa clasa intai, am fost intr-o tabara. A fost prima mea departare de casa, am ajuns pe la Miercurea Ciuc! Stiti cum e intr-o tabara: toti copiii canta. Eu, desi eram asa de micuta, cantam cot la cot cu ceilalti. Eu am vrut sa ma fac invatatoare; imi placea sa ma asez la catedra in pauza si sa ma fac ca ii ascult la lectii pe copii.
Am continuat scoala la Nasaud, unde am si inceput sa cant "oficial". Pe vremea aia erau "la moda" cantecele "Car frumos cu patru boi" si "Joc din Nasaud".
Rudele noastre de la Cluj, vazand ca ma intereseaza atat de tare cantatul, m-au chemat sa vin sa fac muzica; asa am intrat la sectia de canto clasic a Liceului de Muzica din Cluj. Acolo am invatat multe lieduri si arii de opera. Faceam practica la Palatul Culturii. Intr-o pauza, directorul m-a auzit cum cant muzica populara colegilor si mi-a spus ca pot sa vin si la repetitiile sectiei de folclor. Profesoara mea de canto, imediat isi dadea seama cand mergeam si pe lamuzica populara si ma dojenea: "Mariuta, iar ai fost pe la strigaturi, iti strici glasul!".
- Si asa a inceput Maria Butaciu sa-si "strice glasul"!
- Da! Primele inregistrari le-am facut la Cluj, in 1959. Doi ani mai tarziu, am avut sansa, inca eleva fiind, sa fiu angajata de Ansamblul "Ciocarlia". Pe vremea aia asa se faceau recrutarile de voci - mergeau echipe prin toata tara si angajau ce era mai bun. La "Ciocarlia" s-a facut o scoala extraordinara, eram indrumati de-aproape.
- Mai multi cantareti mi-au vorbit despre atmosfera exceptionala de la "Ciocarlia". Ce colegi ati avut acolo?
- Eu am intrat o data cu Benone Sinulescu. Noi eram "grupa mica". Un an dupa mine au venit Maria Ciobanu si Irina Loghin. Acolo i-am gasit pe Ion Cristoreanu, pe Angela Moldovan, pe Maria Paunescu, am gasit o orchestra populara mare si un cor tare bun. Erau maestri de balet, compozitori care ne indrumau la tot pasul, ni se spunea ce si cum sa cantam. Eram ca o mare familie. Inainte de spectacole, colegii mergeau in sala si iti dadeau indicatii cum sa te misti mai bine pe scena, cat de tare sa canti (in functie de acustica salii). Dar totul a disparut in 1970, cand a fost desfiintat ansamblul. Eu, Maria Ciobanu si Ion Dolanescu am fost luati la armata. Acolo am stat doi sau trei ani, si apoi am trecut la "Rapsodia romana", dupa care am revenit la dragostea dintai, la "Ciocarlia", de unde am si iesit la pensie, in 1990.
- Care este cantecul cel mai drag dv.?
- Cantecul cel mai apropiat sufletului meu este "Trei pacurarei", un fel de "Miorita", dar pe colind. Simti ca acest cantec vine de undeva, din adancul pamantului, ca e foarte legat de locuri: "Pai iesi, ficioras de munte/ Cu iarba pana-n genunche/ Marg cu el trei pacurarei/ Cu oile dupa ei./ Cei mai mari/ Is veri primari,/ Cel mai mic ii strainic./ Toti il mana si-l aduna/ Cu oile la pasuna./ Toti il mana si-l coboara/ Cu oile la izvoara/ Si-i fac legea sa-l omoara". Acest cantec este esenta nemuririi neamului; se termina asa: "Voi acasa, daca-ti mere/ Spuneti-i maicutei mele/ C-am ramas sa ma-nsor/ Cu craiasa codrilor". Dar pe unde merg, la spectacolele la care sunt invitata, toata lumea imi cere doua doine: "Firule, mai fir de iarba" si "Povestea puiului de cerb". Sunt cantece vechi, pe care eu le-am adus la lumina. Textele acestor doine parca ne spun ca omul ar trebui sa fie mai bun!
- Am observat ca apareti pe scena imbracata numai in costum popular!
- Altfel nu ma simt bine. Nu pot canta muzica populara decat costumata adecvat. Nu pot grai decat in straiele acelea. Pentru scena, si pieptanatura mi-o adaptez cantecului pe care urmeaza sa-l cant. Tin cont si de anotimp, pentru ca nu-ti pui basmaua neagra pe cap decat iarna; in restul timpului, la noi se poarta clopul subtire.
- De unde aveti costumele? Dar cantecele? Mergeti prin sate si le culegeti singura?
- Am mai multe costume, toate de la mine din zona. Le am chiar din sat, de la femeile de acolo. Cantecele sunt de la lautari sau de la batranii satului - inca mai pastrez casetele pe care i-am inregistrat pe cei de la care am luat cantece. Textele sunt din culegeri vechi de folclor si mi le-am adaptat. Stiti cum se zice la noi despre un cantec: daca nu-i de multi ani traiasca, de-a purtatu" sau de jucat, atunci cu siguranta nu este de prin zona Nasaudului. Hora si sarba, de exemplu, nu-s de la noi. Bineinteles, se poate juca sarba si pe ritmul nostru de hategana. Nu stiu cum sa va spun, dar parca iti vine sa sari de pe scaun cand auzi un ritm pe care il stii de mic, ritm cu care te-a leganat mama sau pe care l-ai auzit la joc, in sat. As putea si eu sa cant o hora sau o sarba, dar nu le simt ca cei care au trait in zona respectiva. Sa stiti ca omul cu care ma consult in privinta muzicii este Angela Moldovan. Am ramas prietene de cand eram la ansamblu si ma consult foarte mult cu ea - si la romante, si la cantece populare. Contez pe cuvantul ei, pe marea ei experienta.
"Da-ma, mama, dupa drag"
- Aveti amintiri deosebite de la vreun spectacol?
- Sa stiti ca toate spectacolele si turneele erau fantastice, la fiecare se intampla ceva hazliu. Nu eram noi daca nu era asa! V-am spus, pe scena apar (vara) cu clop pe cap. Ei bine, la aplauze, cand m-am inclinat, mi-a cazut palaria. Dar nu a cazut pleasca, ci a inceput sa se rostogoleasca. Eu mergeam dupa ea, iar ea nu se oprea! A cazut in fosa orchestrei. Sala a inceput sa rada in hohote si a cerut sa bisez. Probabil doreau iar sa ma vada alergand dupa clop! Nu mi-a mai cazut de pe cap, dar stiu ca am avut asa un succes, ca nu mai stiam ce sa le cant! Era prin "72, intr-un turneu la Vaslui, cu ansamblul "Rapsodia", dirijat de Ionel Budisteanu.
- Unii solisti apar pe scena cu copiii lor, incercand sa-i prezinte ca pe mari talente; fiica dv. nu a cochetat cu muzica populara?
- Fiica mea, Iuliana, a terminat Facultatea de Medicina Veterinara. A vrut sa faca asta, pentru ca iubeste animalele. Vedeti, avem un catel si o pisicuta. Pisica a luat-o de pe strada, de langa roata unei masini; nici ochii nu-i dadusera bine. A spalat-o si avem grija de ea, iar acum e rasfatata familiei, a fost adoptata imediat chiar si de catelusa. Iuliana are ureche muzicala, dar mi-a spus ca nu poate sa faca muzica populara; ma poate imita, dar nu poate simti ce simt eu cand cant, pentru ca ea a crescut la oras!
- De unde vine numele de Butaciu?
- Este un nume pe care nu il intalniti in alta zona. Bunicul meu a facut armata la unguri si l-au facut "Butacs", dar actele arata ca noi suntem mai vechi si ca ne cheama Butaciu. Nu stiu ce inseamna. Probabil vine de la Butas. Dupa sot, insa, ma cheama Dragu. Stiti ca prima doina pe care am invatat-o a fost "Da-ma, mama, dupa drag"?! Parca a fost predestinare! Sotul meu nu mai traieste, a decedat in urma cu cinci ani, din cauza unui accident de masina.
- Ce pasiuni are Maria Butaciu-Dragu, in afara de cantat?
- Cand traia sotul meu, mergeam destul de des la vanatoare. Ce altceva imi mai place sa fac? Sa cos si sa crosetez. Sa citesc "Formula As" si sa decupez sfaturile medicale si retetele.
Claudiu Ionescu
Formula AS/Arhiva/Anul 1999/Numarul 347/Lumea romaneasca
Am avut o copilarie tare frumoasa. Impreuna cu fratii mei mergeam la fan si la capaluit (la sapa)! Tocmai seara, pe luna, ne intorceam de la camp. Ne placea sa ne cocotam pe caruta, sus de tot, pe fan. E drept, din cand in cand mai dadeam intr-o groapa si saream cat colo, dar era tare frumos!
Vara, dormeam in podul cu fan proaspat - aveam o sura mare cu grajduri, aveam sapte bivoli, o vaca si un vitel. Nu eram deloc bogati, dar aproape ne scaldam in lapte! Tin minte ca, pe-nserat, auzeam de pe coasta taranii cantand si fluierand. Si acum imi mai aduc aminte franturi din cantecele lor! Stiti cum ne trezeam dimineata? Veneau gainile sa se oua sub streasina!
Nici nu aveam sase ani cand m-a invatat mama sa torc. Ca eu si fratii mei sa nu stricam canepa cea buna, mama ne dadea calti. Tata tan (bunicul) ne punea sa facem ciorapi. In timp ce lucram, invatam rugaciuni. De atunci stiu "Tatal nostru"!
- Ati crescut cu cantecul; aveti dv. o doina, care spune cam asa: "Mama cand m-o leganat/ Numai de dor mi-o cantat"!
- Sa stiti ca asa este! Am crescut cu cantecul. Si mama, si tata aveau glasuri extraordinare. Multa vreme, tata a cantat si in corul bisericii. Imi aduc aminte cum inganam si eu dupa fetele care cantau pe camp. Fata care era cea mai harnica la capaluit trebuia sa le indemne pe celelalte sa munceasca si s-o urmeze, ea ajungand prima la razvor. Tot ea canta: "Gata-te, postata lata/ Ca te-asteapta cealalta,/ Si mai lunga,/ Si mai lata./ Cat ii soare pe razvoare,/ N-auzi nici o cantatoare./ De cand soarele-asfinteste,/ Toata muta bonaieste" (ingana). Dupa ce se termina de secerat, se face claca si fetele impletesc cununa de grau, care urma sa fie purtata prin sat de o fata mare, peste clop (la noi se poarta palarie si de soare, si de ploaie). Satenii stau ascunsi dupa garduri, cu apa la indemana. Si eu si fratii ne piteam dupa gard si ne distram cand fata cea harnica era stropita cu apa. Stiti de ce se facea asta? Pentru ca graul sa rodeasca la fel de bine si anul urmator. Celelalte fete, care o urmau pe vrednica satului, cantau: "Cine duce cununa/ Multa apa-o capata/ Sacerat-o fetele,/ Holda ca paretele!". La sfarsit, dupa ce se trecea prin fata tuturor gospodariilor, se mergea la casa unde s-a facut claca si se incingea o hora.
Strigaturile Mariutei
- Cum s-a desprins vocea dv. de celelalte, cautandu-si propriul drum?
- Am facut clasele primare in Salva. Invatatoarea a vazut dragostea mea pentru cantec si m-a pus, inca dintr-a doua, sa dirijez corul clasei. Eu ma obisnuisem cu cantecele de scoala pentru ca, in vacanta de dupa clasa intai, am fost intr-o tabara. A fost prima mea departare de casa, am ajuns pe la Miercurea Ciuc! Stiti cum e intr-o tabara: toti copiii canta. Eu, desi eram asa de micuta, cantam cot la cot cu ceilalti. Eu am vrut sa ma fac invatatoare; imi placea sa ma asez la catedra in pauza si sa ma fac ca ii ascult la lectii pe copii.
Am continuat scoala la Nasaud, unde am si inceput sa cant "oficial". Pe vremea aia erau "la moda" cantecele "Car frumos cu patru boi" si "Joc din Nasaud".
Rudele noastre de la Cluj, vazand ca ma intereseaza atat de tare cantatul, m-au chemat sa vin sa fac muzica; asa am intrat la sectia de canto clasic a Liceului de Muzica din Cluj. Acolo am invatat multe lieduri si arii de opera. Faceam practica la Palatul Culturii. Intr-o pauza, directorul m-a auzit cum cant muzica populara colegilor si mi-a spus ca pot sa vin si la repetitiile sectiei de folclor. Profesoara mea de canto, imediat isi dadea seama cand mergeam si pe lamuzica populara si ma dojenea: "Mariuta, iar ai fost pe la strigaturi, iti strici glasul!".
- Si asa a inceput Maria Butaciu sa-si "strice glasul"!
- Da! Primele inregistrari le-am facut la Cluj, in 1959. Doi ani mai tarziu, am avut sansa, inca eleva fiind, sa fiu angajata de Ansamblul "Ciocarlia". Pe vremea aia asa se faceau recrutarile de voci - mergeau echipe prin toata tara si angajau ce era mai bun. La "Ciocarlia" s-a facut o scoala extraordinara, eram indrumati de-aproape.
- Mai multi cantareti mi-au vorbit despre atmosfera exceptionala de la "Ciocarlia". Ce colegi ati avut acolo?
- Eu am intrat o data cu Benone Sinulescu. Noi eram "grupa mica". Un an dupa mine au venit Maria Ciobanu si Irina Loghin. Acolo i-am gasit pe Ion Cristoreanu, pe Angela Moldovan, pe Maria Paunescu, am gasit o orchestra populara mare si un cor tare bun. Erau maestri de balet, compozitori care ne indrumau la tot pasul, ni se spunea ce si cum sa cantam. Eram ca o mare familie. Inainte de spectacole, colegii mergeau in sala si iti dadeau indicatii cum sa te misti mai bine pe scena, cat de tare sa canti (in functie de acustica salii). Dar totul a disparut in 1970, cand a fost desfiintat ansamblul. Eu, Maria Ciobanu si Ion Dolanescu am fost luati la armata. Acolo am stat doi sau trei ani, si apoi am trecut la "Rapsodia romana", dupa care am revenit la dragostea dintai, la "Ciocarlia", de unde am si iesit la pensie, in 1990.
- Care este cantecul cel mai drag dv.?
- Cantecul cel mai apropiat sufletului meu este "Trei pacurarei", un fel de "Miorita", dar pe colind. Simti ca acest cantec vine de undeva, din adancul pamantului, ca e foarte legat de locuri: "Pai iesi, ficioras de munte/ Cu iarba pana-n genunche/ Marg cu el trei pacurarei/ Cu oile dupa ei./ Cei mai mari/ Is veri primari,/ Cel mai mic ii strainic./ Toti il mana si-l aduna/ Cu oile la pasuna./ Toti il mana si-l coboara/ Cu oile la izvoara/ Si-i fac legea sa-l omoara". Acest cantec este esenta nemuririi neamului; se termina asa: "Voi acasa, daca-ti mere/ Spuneti-i maicutei mele/ C-am ramas sa ma-nsor/ Cu craiasa codrilor". Dar pe unde merg, la spectacolele la care sunt invitata, toata lumea imi cere doua doine: "Firule, mai fir de iarba" si "Povestea puiului de cerb". Sunt cantece vechi, pe care eu le-am adus la lumina. Textele acestor doine parca ne spun ca omul ar trebui sa fie mai bun!
- Am observat ca apareti pe scena imbracata numai in costum popular!
- Altfel nu ma simt bine. Nu pot canta muzica populara decat costumata adecvat. Nu pot grai decat in straiele acelea. Pentru scena, si pieptanatura mi-o adaptez cantecului pe care urmeaza sa-l cant. Tin cont si de anotimp, pentru ca nu-ti pui basmaua neagra pe cap decat iarna; in restul timpului, la noi se poarta clopul subtire.
- De unde aveti costumele? Dar cantecele? Mergeti prin sate si le culegeti singura?
- Am mai multe costume, toate de la mine din zona. Le am chiar din sat, de la femeile de acolo. Cantecele sunt de la lautari sau de la batranii satului - inca mai pastrez casetele pe care i-am inregistrat pe cei de la care am luat cantece. Textele sunt din culegeri vechi de folclor si mi le-am adaptat. Stiti cum se zice la noi despre un cantec: daca nu-i de multi ani traiasca, de-a purtatu" sau de jucat, atunci cu siguranta nu este de prin zona Nasaudului. Hora si sarba, de exemplu, nu-s de la noi. Bineinteles, se poate juca sarba si pe ritmul nostru de hategana. Nu stiu cum sa va spun, dar parca iti vine sa sari de pe scaun cand auzi un ritm pe care il stii de mic, ritm cu care te-a leganat mama sau pe care l-ai auzit la joc, in sat. As putea si eu sa cant o hora sau o sarba, dar nu le simt ca cei care au trait in zona respectiva. Sa stiti ca omul cu care ma consult in privinta muzicii este Angela Moldovan. Am ramas prietene de cand eram la ansamblu si ma consult foarte mult cu ea - si la romante, si la cantece populare. Contez pe cuvantul ei, pe marea ei experienta.
"Da-ma, mama, dupa drag"
- Aveti amintiri deosebite de la vreun spectacol?
- Sa stiti ca toate spectacolele si turneele erau fantastice, la fiecare se intampla ceva hazliu. Nu eram noi daca nu era asa! V-am spus, pe scena apar (vara) cu clop pe cap. Ei bine, la aplauze, cand m-am inclinat, mi-a cazut palaria. Dar nu a cazut pleasca, ci a inceput sa se rostogoleasca. Eu mergeam dupa ea, iar ea nu se oprea! A cazut in fosa orchestrei. Sala a inceput sa rada in hohote si a cerut sa bisez. Probabil doreau iar sa ma vada alergand dupa clop! Nu mi-a mai cazut de pe cap, dar stiu ca am avut asa un succes, ca nu mai stiam ce sa le cant! Era prin "72, intr-un turneu la Vaslui, cu ansamblul "Rapsodia", dirijat de Ionel Budisteanu.
- Unii solisti apar pe scena cu copiii lor, incercand sa-i prezinte ca pe mari talente; fiica dv. nu a cochetat cu muzica populara?
- Fiica mea, Iuliana, a terminat Facultatea de Medicina Veterinara. A vrut sa faca asta, pentru ca iubeste animalele. Vedeti, avem un catel si o pisicuta. Pisica a luat-o de pe strada, de langa roata unei masini; nici ochii nu-i dadusera bine. A spalat-o si avem grija de ea, iar acum e rasfatata familiei, a fost adoptata imediat chiar si de catelusa. Iuliana are ureche muzicala, dar mi-a spus ca nu poate sa faca muzica populara; ma poate imita, dar nu poate simti ce simt eu cand cant, pentru ca ea a crescut la oras!
- De unde vine numele de Butaciu?
- Este un nume pe care nu il intalniti in alta zona. Bunicul meu a facut armata la unguri si l-au facut "Butacs", dar actele arata ca noi suntem mai vechi si ca ne cheama Butaciu. Nu stiu ce inseamna. Probabil vine de la Butas. Dupa sot, insa, ma cheama Dragu. Stiti ca prima doina pe care am invatat-o a fost "Da-ma, mama, dupa drag"?! Parca a fost predestinare! Sotul meu nu mai traieste, a decedat in urma cu cinci ani, din cauza unui accident de masina.
- Ce pasiuni are Maria Butaciu-Dragu, in afara de cantat?
- Cand traia sotul meu, mergeam destul de des la vanatoare. Ce altceva imi mai place sa fac? Sa cos si sa crosetez. Sa citesc "Formula As" si sa decupez sfaturile medicale si retetele.
Claudiu Ionescu
Formula AS/Arhiva/Anul 1999/Numarul 347/Lumea romaneasca
